Bună dimineața din congelatorul meu în care există 11 aluaturi de cookies și nu mai am loc să pun nici o banană! Am intrat în luna decembrie, facem un mix de feluri decadente și feluri mai ușoare, ca să ne pregătim (sufletește) pentru marile festinuri de la finalul ei.
De azi avem și un parteneriat cu Carrefour, care ne dă recomandări de vinuri pentru felurile din meniu - recomandările vin chiar de la Marinela Ardelean, wine experta și consultanta colecției Deschidem Vinul Românesc, care a primit în avans meniurile pe toată luna pentru a putea alege vinuri care complimentează profilurile de gust ale felurilor principale. E ceva la care eu n-o să mă pricep niciodată și mă bucur că o cunoscătoare mă ajută să-ți ofer o experiență completă de luat masa. Vei găsi recomandările de vinuri la finalul meniului pe zile.
Tot cu sprijinul Carrefour voi face și rubrica Bonus în toată luna decembrie, care e despre cadouri de mâncat și de băut pentru toată lumea, inclusiv pentru tine. 🎅
Nu uita că:
de pe 5 decembrie le voi trimite abonaților care susțin financiar newsletterul 4 extra ediții dedicate sărbătorilor (mai multe detalii, în newsletterul #12 , în Bonus). De aceea am 11 aluaturi de cookies în congelator, că am tot testat cele mai fiabile rețete. Cel de duminica asta vine și cu un calculator de listă de cumpărături care se adaptează în funcție de ce vrei să faci. Dacă dorești să le primești (împreună cu un ebook cu cele mai populare rețete la începutul lui ianuarie), îți poți upgrada tipul de abonament de la free la paid (5 Euro/lună sau 50 Euro/an) aici:
iar dacă vrei să faci cadou abonamentul cuiva căruia îi place să gătească, o poți face aici:
celor care s-au abonat deja, un mare MULȚUMESC!
te așteptăm și pe grupul de Facebook, unde vorbim despre ce am făcut săptămâna asta și cum putem face newsletterul mai bun (sau râdem de meme cu mâncare).
Ce mâncăm săptămâna asta
Vedeta săptămânii este osso buco, un fel supranumit smokingul mâncărurilor de vită. Când l-am făcut prima oară am fost surprinsă de cât de interesant a evoluat gustul de la o zi la alta - e tot mai bun pe zi ce trece. Merge cel mai bine pe un pat de piure sau de mămăligă, cu topping de gremolata.
Gustări: fructe de sezon, bețe de țelină apio cu sos de unt de arahide
Luni
Mic dejun: orez cu lapte cu topping de dulceață
Prânz: supă-cremă de sfeclă roșie cu topping de iaurt, cu pâine prăjită
Cină: osso buco pe pat de mămăligă, cu topping de gremolata / legume coapte pe pat de mămăligă cu gremolata
Marți
Mic dejun: mămăligă rămasă de ieri, rumenită la tigaie, cu legume coapte
Prânz: fasole cu andive și pâine prăjită
Cină: lasagna cu garnitură de salată simplă
Miercuri
Mic dejun: orez cu lapte cu topping de dulceață
Prânz: supă-cremă de sfeclă roșie cu topping de iaurt, cu pâine prăjită
Cină: piadina/lipie umplută cu osso buco, rucola și brânză de capră / piadina/lipie umplută cu legume coapte, rucola și brânză vegetală
Joi
Mic dejun: sanviș cu sos de unt de arahide, legume coapte și brânză de capră/vegetală
Prânz: lasagna cu garnitură de salată simplă
Cină: osso buco pe pat de piure, cu topping de gremolata / legume coapte pe pat de piure cu gremolata
Vineri
Mic dejun: orez cu lapte cu topping de dulceață
Prânz: fasole cu andive și pâine prăjită
Cină: salată de frunze cu legume coapte și sos de unt de arahide
Vinurile potrivite, recomandate de Carrefour și Marinela Ardelean
Pentru osso buco - Davino Augustin Alb
Pentru lasagna albă - Aurelia Vișinescu Etika Fume
Pentru piadina cu osso buco, rucola și brânză de capră - Aurelia Vișinescu Etika Fetească Neagră
Poți explora mai multe opțiuni pe pagina programului, care e un efort pe termen lung de a pune vinul românesc pe harta internațională și susține diferiți producători locali - nu mai puțin de 13 crame cu sute de vinuri, din care 32, unele cu premii prestigioase, exclusiv pentru Carrefour. Pe 1 decembrie le-au pus și pe billboarduri în Times Square din New York.
Ce pregătim
Aproape toate rețetele au opțiuni vegane/de post. [V] în dreptul rețetei marchează că poate fi făcută vegan.
Proteine
[30 minute + 90 minute așteptare] [PLITĂ+CUPTOR] Osso buco (încălzește cuptorul la 180C; încinge într-un vas care poate merge și la cuptor 3 linguri de ulei de măsline; șterge cu prosoape de hârtie cele 3-4 bucăți de rasol, asezonează-le cu sare și piper și pune-le în tigaie - pe toate sau câte încap; rumenește-le câte 3-4 minute pe fiecare parte și scoate-le pe o farfurie; repetă dacă ți-au mai rămas; adaugă în tigaie 2 tije de țelină apio, 2 morcovi și o ceapă, toate tocate mărunt, și călește-le cam 5 minute; adaugă 4 căței de usturoi tocați și mai călește 1 minut; pune 2 linguri de pastă de tomate, 2 fire de cimbru proaspăt, 2 fire de rozmarin și 2 frunze de dafin și amestecă vreo 30 de secunde; adaugă 600ml de vin alb sec și 250ml de supă de vită și lasă să dea în clocot; pune bucățile de vită în sos, acoperă cu un capac sau cu folie metalică și dă la cuptor o oră și jumătate; scoate vasul din cuptor, scoate carnea din sos și las-o să se odihnească și mai pune vasul pe plită puțin: adaugă restul de 150ml de vin și 2 linguri de unt și mai fierbe la foc mic 5 minute; depozitează sosul și carnea separat - rețeta adaptată de aici)
[V] [40 minute] [PLITĂ] Lasagna albă vegetariană (încinge 3 linguri de ulei într-o tigaie largă sau într-o cratiță; călește 500g de ciuperci, cu puțină sare, până se rumenesc; scoate-le pe o farfurie și amestecă-le cu 2 linguri de cimbru uscate; mai pune 2 linguri de ulei în vas și călește o ceapă medie și 3 căței de usturoi tăiate mărunt; presară 2 linguri de făină și amestecă până când ai un sos arămiu; adaugă 700ml de lapte/lapte vegetal și 300ml de apă, sare, piper și coaja rasă de la un sfert de lămâie, amestecă și gătește până când sosul începe să fiarbă; dă focul la minim și începe să clădești lasagna: pune o treime din foi și împinge-le la fundul vasului; pune peste o treime din ciuperci și 50g de spanac; pune stratul 2 de foi, apoi iar ciuperci și spanac; apoi stratul 3 de foi; ai grijă să fie toate scufundate în sos; pune capacul sau o folie metalică și fierbe la foc mic 15 minute; ia capacul/folia și mai fierbe 6-8 minute, urmărind să fie toate foile bine fierte în sos; ia de pe foc și pune ultima treime de ciuperci, restul de coajă de lămâie, frunze de busuioc și, pentru omnivori, mozzarella moale ruptă bucăți și parmezan, care se vor topi de la căldura pastelor - rețetă adaptată de aici)
[V] [30-35 minute] [PLITĂ] Mâncare franțuzească de fasole cu andive (scurge și spală fasolea din 2 conserve de fasole cannellini; desprinde frunzele andivei și spală-le bine; încinge 4 linguri de ulei de măsline într-o cratiță și călește 2 căței de usturoi tăiați felii subțiri până încep să se rumenească pe margine; adaugă 2 foi de dafin, o lingură de pătrunjel tocat și jumătate de linguriță de fulgi de ardei iute și călește 30 de secunde, amestecând continuu; adaugă frunzele de andivă, în tranșe, și amestecă până se înmoaie; pune 150ml de apă, dă focul mic de tot, acoperă și lasă să fiarbă încet cam 20-25 de minute, până când andivele s-au gătit bine; adaugă fasolea și o cană de supă; adu la punct de fierbere și ia de pe foc, asezonează cu sare și piper și pune o lingură de parmezan ras/drojdie inactivă și 2 linguri de ulei de măsline - rețetă de aici, unde e și cum să fierbi fasolea de la zero, dar am scurtat procesul cu cea de la conservă)
Carbohidrați
[V] [10 minute] [PLITĂ] Mămăligă (prepară din 250g de mălai instant, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, înainte să o mănânci; poate fi îmbogățită cu unt și parmezan sau făcută cu lapte în loc de apă)
[V] [10 minute] [PLITĂ] Piure de cartofi (prepară conform instrucțiunilor de pe ambalaj, înainte să-l mănânci; la fel ca mai sus, poți adăuga gusturi suplimentare, precum o căpățână de usturoi copt)
Legume
[V] [10 minute + 45 minute așteptare] [CUPTOR] Legume coapte (încinge cuptorul la 220C; spală și taie în bucăți mici cam 2kg de legume de iarnă: conopidă, broccoli, morcovi, păstârnac; asezonează cu sare și piper, unge-le cu ulei de măsline uniform și dă-le la cuptor, într-un singur strat; când s-au copt, depozitează-le separat în recipiente etanșe)
[V] [30 minute] [PLITĂ] supă-cremă de sfeclă roșie și ghimbir (într-o cratiță, încinge 2 linguri de ulei de măsline și călește o ceapă galbenă tăiată mărunt, 3 căței de usturoi tocați, 2 linguri de ghimbir proaspăt, curățat de coajă și tocat mare, și un praf de sare; când s-a înmuiat ceapa, adaugă 500g de sfeclă roșie fiartă tăiată cuburi mari și 1 cartof mare curățat de coajă și tăiat cuburi, plus 1l de apă fierbinte; lasă să fiarbă 12-15 minute, până cartoful e pătruns; pasează cu blenderul și asezonează cu sare și piper după gust - rețetă de la Martha Stewart)
[V] [5 minute] Salată diversă (spală și depozitează în frigider, cu un șervețel umed)
[V] [5 minute] Țelină apio (spal-o și depoziteaz-o în frigider, într-o pungă etanșă)
Sosuri
[V] [10 minute] sos gremolata (în robot/blender, pune coaja luată cu peelerul de pe 2 lămâi - fără partea albă, care e amară -, 3-4 căței de usturoi și 2 legături de pătrunjel; adaugă sare, piper și 3-4 linguri de ulei de măsline; procesează până obții un sos nu prea fin, dar nici cu bucățoaie de usturoi; depozitează-l într-un borcan etanș la frigider)
[V] [10 minute] sos de unt de arahide și limetă (amestecă într-un borcan 3 linguri de unt de arahide, 2 linguri de apă, zeama de la un lime, o lingură de oțet alb, o lingură de ghimbir tocat, o lingură de sos de soia și una de miere)
Fructe
fructe de sezon (banane, clementine, mere, kaki), depozitate în bucătărie
Mic-dejun
[V] [30 minute] [PLITĂ] Orez cu lapte (spală 200g de orez cu bob rotund - Arborio sau Carnaroli - în câteva ape și pune-l la fiert cu 250ml de apă și un praf de sare; când orezul a absorbit toată apa, adaugă 750ml de lapte/lapte vegetal, acoperă-l și lasă-l să fiarbă la foc mic 20 de minute; spre final adaugă 1 linguriță de esență de vanilie și o lingură de zahăr brun; testează să fie bobul bine făcut și cremos și mai adaugă lapte dacă e necesar - rețetă adaptată de aici; dacă ai multicooker sau pressure cooker, folosește rețeta din manual, tot acolo ajungi, dar probabil mai repede)
Ce cumpărăm
Cumpărăm/folosim pentru două persoane, 5-7 zile (poate ai deja în casă unele lucruri, mai ales dacă ai făcut și săptămânile trecute meniul de aici). Unele produse au link pentru a ușura identificarea lor sau pentru că l-am testat și îl recomand. Niciunul nu este link afiliat.
Dacă gătești pentru mai mult de 2 persoane, multiplică aceste cantități în funcție de numărul final de mâncăcioși. Lista e orientativă, poți înlocui ingredientele după gustul tău.
1 - 1,5kg de rasol de vită (3-4 bucăți mari)
Unt
1,5l lapte/vegetal
Mozzarella moale
Parmezan/drojdie inactivă
Iaurt/iaurt vegetal
100g brânză de capră/brânză vegetală
Țelină apio
Fructe de sezon
3 lămâi
1 limetă
500g de ciuperci care îți plac
7 morcovi
3 cepe
2 căpățâni de usturoi
1 conopidă
1 broccoli
4-5 păstârnaci
1 pachet de 500g de Sfeclă roșie fiartă
300g de cartofi
1 ghimbir mai mare
100g de rucola
100g de altă salată
100g spanac baby
1 andivă mare sau 2 mici
3 legături de pătrunjel
Cimbru proaspăt sau uscat
Rozmarin proaspăt sau uscat
Busuioc proaspăt
4 foi de dafin
pastă de tomate
750ml de vin alb sec
Supă instant de vită și de legume
Făină
1 pachet de foi de lasagna
2 conserve de fasole cannellini
Fulgi de ardei iute
Mălai 3 minute
Piure de cartofi intant
Unt de arahide
Sos de soia
Miere
200g de orez de risotto
Zahăr brun
Esență de vanilie
Dulceață care îți place
Pâine
Lipie/piadina
De bază:
ulei de măsline, ulei de floarea soarelui, oțet, sare, piper
BONUS DE CRĂCIUN: Cadouri dulci
În parteneriat cu Carrefour
Ce văd în jurul meu legat de sărbători e mai puțin o dorință de a cumpăra lucruri de avut, cât de a face sau a dărui experiențe, ca să nu ne umplem casele, ale noastre și ale prietenilor, de chestii care adună praf. Un ghid bun vine de la Zero Waste Week, care pune pe lista asta care lasă mai puține urme în lume și mai multe în suflet: bilete la concerte, abonamente la servicii sau publicații, donații către cauze, cursuri online sau offline, voluntariat și, desigur, orice se poate mânca.
În spiritul acesta sunt și recomandările de mai jos: mixuri de produse care pot fi un cadou de Moș Nicolae sau de Crăciun pentru un copil mai mare (la cei mici-mici știu părinții mai bine cât zahăr e potrivit, nu m-aș băga fără consultarea lor directă) sau pentru un adult căruia îi plac dulciurile (ahem, eu).
Din fiecare câte ceva: Panettone San Siro cu fructe confiate, Dulceață din lapte Reflets de France (un dulce de leche franțuzesc), Biscuiți cu ciocolată cu lapte Carrefour, cereale cu ciocolată Carrefour Bio, Gaufre cu miere Carrefour Bio, sirop de vișine sau de zmeură Carrefour Bio
Oh là là ! (pentru amatorii de gusturi franțuzești): Gateau breton cu cremă de prune Reflets de France, Caramele asortate Reflets de France (cu lapte proaspăt integral, unt și alune și care prezintă un risc real să fie mâncate deodată, deși e ditamai punga; nu zic că mi s-a întâmplat, dar mi s-a întâmplat de două ori), Nuga Reflets de France și Dulceață din lapte Reflets de France
Pachetul waste free (toate ambalajele sunt refolosibile): Compot de ananas Carrefour bio în borcan de sticlă, Fursecuri daneze cu ciocolată și portocale în cutie metalică Tivoli, dulceață de portocale Carrefour Bio, cremă de alune de la Răzvan Idicel în borcan de sticlă
La oricare combinație se pot adăuga fructe confiate pe care le poți cumpăra și vrac: mergi cu propriul tău recipient și îl umpli, fără să mai folosești pungi care ajung imediat la gunoi. Le poți pune, când le faci cadou, în borcane frumoase care pot fi apoi refolosite de destinatar.
Ai primit newsletterul de la cineva? Te poți abona aici:
Frumoasele ilustrații sunt făcute de colega mea Ana Letzner, căreia îi mulțumesc.
Pe Instagram mai postez rețete pe care le testez înainte să le pun aici, mă poți urmări aici.



