Bună,
Săptămâna aceasta experimentăm salate noi și vedem ce se poate face dintr-un pui întreg, ca să-i folosim potențialul la maximum. Sper să vă fie de folos!
Duminică trimit către abonații care susțin financiar newsletterul meniul de Paște, cu planificare pe zile, rețete și listă de cumpărături. Va fi un meniu ușor de făcut, care să vă permită să petreceți timp cu familia, nu în bucătărie. Dacă nu sunteți abonați cu plată și vreți să-l primiți, vă puteți schimba statutul aici:
O săptămână bună tuturor,
Jo
Meniu săptămânal
Poți găti toate felurile de duminică, dacă te ajută. Nu uita, recipiente etanșe în frigider, frigiderul la 3-4C, și totul va fi sigur pentru consum 5 zile.
Duminică
Gătim: pancakes la cuptor, vită cu broccoli, orez, supa de cartofi, salata verde
Luni
Mic dejun: Pancakes cu dulceață
Prânz: Vită cu broccoli și orez
Cină: Supă-cremă de cartofi, cu garnitură de salată verde
Marți
Gătim seara: ficăței în bacon, salata mediteraneeană
Mic dejun: Pancakes cu fructe
Prânz: Supă-cremă de cartofi, cu garnitură de salată verde
Cină: Ficăței în bacon, cu salată mediteraneeană
Miercuri
Gătim seara: Paste cu sos de tahini
Mic dejun: Pancakes cu unt de arahide și gem
Prânz: Vită cu broccoli și orez cu salată mediteraneeană
Cină: Paste cu sos de tahini cu salată verde
Joi
Gătim seara: Salată de varză cu unt de arahide
Mic dejun: Pancakes cu cașcaval/cheddar/vegetal și roșii uscate
Prânz: Paste cu sos de tahini
Cină: Ficăței în bacon cu salată de varză cu unt de arahide
Vineri
Gătim seara: Sandvișurile
Mic dejun: Pizza-pancakes, cu mozzarella și sos de pizza
Prânz: Vită cu broccoli și orez cu salată de varză cu unt de arahide
Cină: Sandvișuri calde cu cașcaval/vegetal, pesto și roșii uscate în ulei, cu salată verde
Rețete
[V] în dreptul rețetei marchează că poate fi făcută vegan, înlocuind produsele de origine animală cu unele vegetariene/vegane. [4P] înseamnă, orientativ, 4 porții.
Proteine
Vită cu broccoli [V][20 minute][PLITĂ] [6P]
Poți face o variantă vegană înlocuind carnea cu ciuperci sau șnițele de soia hidratate.
Într-un bol, amestecă 500g de pulpă de mânzat, tăiată fâșii subțiri, cu 2-3 linguri de amidon de porumb. Amestecă bine.
Într-o tigaie medie, pune 1 lingură de ulei de floarea soarelui și 1 lingură de ulei de susan, 4 căței de usturoi tocați mărunt și 2cm de ghimbir tocat mărunt și ține pe foc cam 1 minut, până începe să miroasă usturoiul. Adaugă 125ml sos de soia, 125ml apă, 150g de zahăr brun și amestecă până s-a dizolvat zahărul. Dă în clocot și lasă să fiarbă 2-3 minute, apoi redu focul și fierbe 5 minute, ca să scadă și să se îngroașe.
În timp ce fierbe, încinge o tigaie cu 2 linguri de ulei de floarea soarelui și 1 lingură de ulei de susan și călește bucățile de vită, pe foc mare, cam 5-7 minute. Adaugă floretele de la 2 broccoli (sau 600g de broccoli congelat) și toarnă ușor și sosul - o să facă bule, că tigaia e fierbinte. Amestecă să ajungă sosul pe toată carnea și broccoliul și mai ține pe foc mare 3-5 minute, până când broccoliul e fraged.
Ia de pe foc și adaugă 3 cepe verzi tăiate rondele. Amestecă. Opțional, poți pune și fulgi de ardei iute și semințe de susan.
Adaptat de aici.
Ficăței în bacon [25 minute][CUPTOR][4P]
Încinge cuptorul la 220C cu ventilație. Dacă ai cuptor cu broiler (încălzire în partea de sus, pentru rumenire), dă drumul doar acestei funcții, la maxim. Dacă ai airfryer, dă-i drumul la 200C.
Spală bine 500g de ficați de pui proaspeți, ca să elimini cheagurile. Pune-i pe câteva straturi de hârtie de bucătărie și usucă-i bine. La cei care sunt prea mari, desprinde lobii ca să obții unii care se pot împacheta ușor.
Taie feliile de bacon în două. Înfășoară fiecare bucată de ficat într-o felie de bacon și fixeaz-o cu o scobitoare. Repetă până ai terminat ficatul.
Pune pachețelele într-o tavă, pe hârtie de copt, și dă la cuptor, la mijloc, 8 minute (sau în airfryer, fără tavă, 6-7 minute). Întoarce-le și mai dă-le la cuptor, acum la 170C, încă 6 minute. (160C la airfryer).
Adaptat de aici.
Carbohidrați/Legume
Supă-cremă de cartofi vegană [V] [30 minute] [PLITĂ] [4P]
Curăță 1,2kg de cartofi pentru fiert, taie-i bucăți mari și pune-i la fiert în suficientă apă sărată cât să-i acopere. Fierbe-i la foc mic 20-25 de minute. Scurge-i și pasează-i în aceeași cratiță - cu un zdrobitor de cartofi sau o furculiță.
Încinge 2 linguri de ulei într-o altă cratiță de supă. Călește 1 ceapă roșie tocată mărunt cu 1 linguriță de sare cam 5-6 minute. Adaugă 4 căței de usturoi tocați mărunt și mai călește 1 minut.
Adaugă 3 linguri de făină și amestecă întruna, cam un minut, până făina e încorporată. Adaugă 425ml de lapte vegetal și amestecă până când s-a integrat toată făină. Adaugă 2 lingurițe de paprika afumată și 1/2 linguriță de piper măcinat.
Pune 750ml de apă și o lingură de legume deshidratate (sau 750ml de supă de legume) și amestecă bine. Adaugă cartofii. Dă în clocot, apoi redu focul și lasă să fiarbă încet 10 minute.
Oprește focul și adaugă 100g de cheddar vegetal ras, 200ml de smântână vegetală de caju. Mănâncă cu și mai mult cheddar, bacon vegan și ceapă verde tăiată rondele.
Adaptată de aici.
Salată de varză cu sos de unt de arahide [V] [20 minute][4P]
Pune într-un bol: 1 jumătate de varză tocată mărunt, 1/2 castravete mare tocat mărunt, 3 cepe verzi tăiate rondele, 1 ardei gras roșu tocat cuburi, 100g de arahide sărate. Amestecă.
Separat, într-un bol mai mic, fă sosul din: 80g unt de arahide, 3 linguri ulei de măsline, 3 linguri oțet de orez sau obișnuit, 2 linguri de sos de soia, 2 lingurițe de zahăr, 1 cățel de usturoi tocat mărunt, 1cm de ghimbir tocat mărunt, 1/2 linguriță fulgi de ardei iute, sare și piper după gust. Toarnă-l peste salată și amestecă bine.
Adaptat de aici.
Salată mediteraneeană cu năut și fasole [V] [20 minute][4P]
Într-un bol, pune: 1 conservă de năut și 1 de fasole, de 400g, scurse, spălate; o mână de măsline fără sâmburi, 3 ardei copți tăiați mare, 1/2 ceapă roșie, tocată, 100g de roșii cherry, tăiate în două, 1 ardei gras tăiat cuburi, 1/2 castravete mare tăiat cuburi, telemea fărâmițată (opțional), o mână de mentă, o mână de pătrunjel, 4 cepe verzi rondele.
În alt bol fă sosul din: 4 linguri ulei de măsline, 2 linguri oțet de vin roșu, zeama de la 1 lămâie, 2 căței de usturoi tocați mărunt, sare și piper după gust. Pune-l peste salată și amestecă.
Adaptată de aici.
Paste cu roșii uscate și tahini [V] [25 minute] [PLITĂ][4P]
Fierbe 500g de paste scurte conform instrucțiunilor de pe ambalaj, în apă sărată. Între timp, toacă mărunt o ceapă galbenă mare și călește-o în puțin ulei până s-a înmuiat. Adaugă și 6 căței de usturoi mărunțiți și mai călește 1 minut. Pune ceapa și usturoiul în blender cu 250 de tahini, 200g de roșii uscate în ulei, scurse, zeama de la 1 lămâie, 1 linguriță de sare, piper, fulgi de ardei iute. Blenduiește până obții un sos fin. Adaugă până la 1 cană de apă fierbinte ca să-i dai o textură mai lichidă.
Scurge pastele, dar oprește 1 cană de lichid. Pune pastele și sosul într-o cratiță/tigaie și mai pune pe foc mediu 5 minute, să se amestece aromele. Adaugă din apa în care au fiert dacă mixul devine prea uscat.
Adaptat de aici.
Orez fiert [V] [25 minute] [PLITĂ]
Spală 2 căni de orez și pune-le la fiert cu 4 căni de apă într-un vas acoperit; oprește focul după 20 de minute și lasă să se mai umfle.
Salată verde [V] [10 minute]
Spală și zvântă 200g de salată mixtă; pune-o la frigider în recipient etanș cu un șervețel umed.
Mic-dejun
Pancakes la tavă [30 minute][CUPTOR][10P]
Cuptorul la 180C. Tapetează cu hârtie de copt o tavă întinsă, de cam 20 x 35cm dimensiune. Într-un bol, amestecă 400ml de lapte/vegetal, 2 ouă/2 linguri de sos de mere, 3 linguri de ulei/unt topit. Adaugă 300g de făină de orice fel, trei lingurițe de praf de copt (1 plic și jumătate) și jumătate de linguriță de sare și amestecă bine până s-a omogenizat, dar nu exagerat.
Toarnă în tavă și întinde cât mai egal (ar trebui să fie un aluat lichid și să se întindă singur), apoi dă la cuptor 20-25 de minute sau până când o scobitoare introdusă în mijlocul blatului iese curată. După ce s-a răcit puțin, o tai în pătrate suficient de mari ca să pară un pancake. Le depozitezi într-o pungă etanșă în frigider.
Când le mănânci, le încălzești și le pui deasupra diferite toppinguri, dulci sau sărate.
Ce cumpărăm
Cumpărăm/folosim pentru două persoane. Unele produse au link pentru a ușura identificarea lor. Nu sunt linkuri afiliate. Dacă gătești pentru mai mult de 2 persoane, multiplică aceste cantități. Lista e orientativă, poți înlocui ingredientele după gustul tău.
Carne/pește
500g pulpă de mânzat sau altă carne de vită tânără, fără os
500g ficăței de pui proaspeți
Refrigerate
150g bacon felii
100g cheddar vegetal ras
200ml smântână vegetală (de caju sau altceva)
100g bacon vegetal
50g măsline fără sâmburi
1 litru de lapte/vegetal
2 ouă/ sos de mere
50g cheddar/cașcaval vegetal
150g telemea de vacă (opțional)
100g mozzarella
Legume/fructe
2 căpățâni de usturoi
1 bucată de ghimbir
2 broccoli/600g broccoli congelat
11 legături de ceapă verde
1,2kg de cartofi pentru fiert
2 cepe roșii
1 ceapă galbenă
1 varză
1 castravete Fabio
2 ardei grași roșii
100g roșii cherry
Mentă
1 legătură de pătrunjel
2 lămâi
200g de salată mixtă
100g fructe de pădure
Băcănie
1 pâine
Amidon de porumb
500g făină
Ulei de susan
Sos de soia
Oțet de orez/mere/vin roșu
Zahăr brun și alb
Fulgi de ardei iute
Semințe de susan
Paprika afumată
100g arahide sărate
Unt de arahide fin
1 conservă de năut de 400g
1 conservă de fasole albă de 400g
1 borcan de ardei copți
500g paste scurte
250g tahini (pastă de susan)
1 borcan de roșii uscate în ulei
300-400g orez cu bob rotund (Arborio)
2 plicuri praf de copt
Scobitori
1 borcan de dulceață/gem
1 borcan de pesto
1 borcan de sos de pizza
De bază:
ulei de măsline, ulei de floarea soarelui, sare, piper
bază de mâncare pentru a face supă de bază (plic, cub sau lichid; dacă e deshidratat, amestecăm cu cantitatea dorită de apă clocotită)
BONUS: Un pui, 3 feluri de mâncare
În parteneriat cu Carrefour
Am primit un challenge de la Carrefour: să folosesc totul de la un pui pentru a face mai multe feluri de mâncare. Puiul este de la A&A Farms Bogești (Vaslui), din rețeaua Filiera Calității Carrefour, și a fost crescut în aer liber, în curte, cel puțin 82 de zile. E ferm și gras, dar nu ațos.. L-am gătit în mai multe feluri: supă de pui cu fidea (comfort food clasic), sandviș cu pulled chicken cu multe ierburi aromate și chicharrones și pulpe cu cereale și praz la cuptor. Așa au arătat cumpărăturile și tot gătitul mi-a luat o oră.

Înainte de orice, am pus cuptorul la 200C cu ventilație. Apoi am porționat puiul. Cu un satâr (poți folosi foarfecă de bucătărie sau un cuțit greu și bine ascuțit, dacă nu ai satâr), am desprins pulpele și aripile, am desfăcut pieptul de spate și am tăiat spatele în două. Apoi am desprins pielea de pe piept și am pus-o deoparte împreună cu alte bucăți de piele (de la gât și târtiță) pe care le-am îndepărtat pentru că erau foarte grase și știam clar că eu nu le pot mânca.
Am pus imediat aripile, bucățile de spate și pieptul în oala cu presiune, le-am acoperit cu 1L de apă rece cu 1 linguriță de sare, am mai adăugat 2 cepe galbene curățate de coajă și tăiate în 4 și am pus programul high pressure 20 de minute. În lipsa unui oale cu presiune, poți să le fierbi pur și simplu pe plită, cam 1 oră.
Într-o cratiță de fontă cu capac, am pus 400g de mix de cereale prefierte (acesta), 1 praz tăiat rondele și spălat bine, 1 linguriță de sare, 1/2 linguriță de piper și, deasupra, pulpele de pui. Am pus apă cât să acopere pe jumătate pulpele, le-am dat și pe ele cu sare și piper, am pus capacul și am dat la cuptor 40 de minute. După 30 am scos capacul, am crescut temperatura la 220 și le-am mai lăsat să se rumenească.
Între timp, am tăiat pielea rămasă fâșii, am sărat-o cu 1 linguriță de sare și am prăjit-o în wok, într-o lingură de ulei înfierbântat tare, până când toate bucățile au devenit crispy și aurii. Adică am făcut chicharrones (sau jumări) din pui. Am pus deoparte.
Pentru supă, am curățat și tocat mare: 3 morcovi, 1 păstârnac, 1/4 de țelină. Am scos din congelator 1 cană de mazăre. Am rupt cam jumătate din pachetul de fidea.
Când s-a terminat programul la pressure cooker, am scos carnea și, după ce s-a răcit puțin, am desprins-o de pe os. Am pus separat carnea de pe aripi și spate, și separat pe cea de pe piept. Am pun în apa în care au fiert bucățile de pui: morcovii, păstârnacul și țelina și am fiert 10 minute, apoi am adăugat mazărea, fideaua și carnea dezosată de pe aripi și spate și am mai fiert 5 minute. La final, am gustat și am mai reglat de sare (întotdeauna pun prea puțină) și am stors o lămâie întreagă în supă. Nu o transformă în ciorbă, doar îi dă puțină aciditate care chiar îi elevează gustul. Ultimul pas a fost să pun niște pătrunjel tocat deasupra. Sunt 6 porții de supă.

Carnea de pe piept am rupt-o fâșii și am amestecat-o cu: 4 linguri de iaurt grecesc, 30g de chives tocat, 30g de busuioc tocat, câteva frunze de mentă tocate, zeama de o lămâie, sare și piper.
Am tăiat o ciabatta în două pe lung, am uns-o pe ambele părți cu puțin puțin unt și am prăjit-o în sandwich maker (merge la fel de bine în tigaie) ca să fie crunchy. Am pus câteva frunze de salată verde spălate și uscate (neapărat uscate), mixul de piept de pui și iaurt și chicharrones din piele de pui, pentru puțină textură. A ieșit un sandviș destul de mare și a mai rămas mult mix, așa că zic că din compoziția aceasta ies 4 sandvișuri normale. Puiul este, ca și cel din supă, foarte fraged și gustos.
Puțin mai jos e combinația care a stat în cuptor. Carnea e puțin mai tare - și pentru că e dark meat, din pulpe, și e normal să fie mai fibroasă, și pentru că am lăsat-o puțin să se usuce în cuptor. Dar tot este fragedă, se rupe ușor cu furculița și nu rămâne între dinți (mă scuzați, dar pentru mine e un indicator bun). În combinație cu cerealele moi și prazul aromat, a ieșit o combinație foarte bună - și încă 4 porții de mâncare.
Uite-o aici în caserola electrică Mandine, un mic gadget care poate fi de mare ajutor la birou sau la drum, pentru că încălzește singură mâncarea. Singură, adică după ce o bagi în priză și apeși pe un buton. Încălzirea durează 45-60min, se face lent și sigur pentru alimente. Și are două mufe și două cabluri de alimentare: unul pentru priză, altul pentru mașină. De asta ziceam că e bun pentru călători, oameni care lucrează pe șantiere sau în zone în care nu au acces la electricitate ca să-și încălzească mâncarea.
Capacitatea e destul de mare - 1,5L - adică sunt lejer 2 porții. Nu e recomandată pentru lucruri lichide, pentru că pot să curgă pe lângă cuvă, dar un fel principal, chiar și cu sos, e în siguranță în ea. Poți pune sosul în recipientul roșu cu capac etanș, are lăcașul lui unde am pus eu pulpele.
Pentru că nu merg nici la birou, nici pe șantiere, eu vreau să o folosesc la picnic și la drumuri mai lungi cu mașina, să încălzesc lucruri care merg mai bine calde - lipii umplute, omlete, sandvișuri cu pui.
Și acum surpriza! CONCURS!
Am primit de la Carrefour două caserole electrice. Pe a doua aș vrea să o dăruiesc cuiva care are nevoie de un asemenea gadget.
Tot ce trebuie să faceți, dacă doriți caserola electrică, e să vă înscrieți aici, să fiți abonați la newsletter și să locuiți în România (sau să puteți oferi o adresă de livrare în România). Data limită de înscriere e joi, 14 aprilie, ora 12 ziua. O să extrag persoana câștigătoare cu random.org și o să o contactez să-mi dea adresa de livrare (o să trimit printr-un serviciu de curierat). O singură înscriere de persoană, desigur.
Utilitare
Pe 15 trimit și ediția a doua a newsletterului Gustări pentru școală. Dacă ai copii sau ești mult pe drumuri și nu poți mânca o mâncare caldă la prânz, te poți abona aici ca să primești o dată pe lună idei de mâncare pentru pachet.
Ai primit newsletterul de la cineva? Te poți abona aici:
Frumoasele ilustrații din header sunt făcute de Ana Letzner, căreia îi mulțumesc.
Pe Instagram mai postez rețete pe care le testez înainte să le pun aici, mă poți urmări aici.







MULȚUMIM!
<3 OMEGEEE