Note de laborator #28: Cea mai simplă sau cea mai complicată tartă: Banoffee Pie
Depinde ce drum alegi
Bună! Bine ai venit la ediția aceasta din Note de laborator! Acesta este un supliment săptămânal al newsletterului Meal planning de care te poți ține, care vine în inbox în fiecare vineri la ora 10 cu: meniu, rețete, listă de cumpărături și buget, ca să nu-ți mai bați capul cu întrebarea ‘ce mâncăm azi?‘. Dacă ai ajuns aici fără să fii abonat, tot ce trebuie să faci e să-ți lași mailul la butonul de mai jos și îl vei primi. Iar dacă alegi să devii abonat cu plată (5EUR/lună sau 50EUR/an), poți vedea și acest extra-email de marți cu o rețetă senzațională, cu toate notele mele de testare și fotografii din proces. Plus că vei avea acces la toată arhiva, de la începuturi, și la alt conținut numai pentru abonați.
Banoffee Pie cu unt caramelizat
Dacă îți plac bananele, dar te-ai săturat de banana bread, acest desert e pentru tine. Dacă îți vin musafiri în 2 ore și nu știi ce să faci, acest desert e pentru tine. Dacă vrei să înveți să faci dulce de leche, acest desert e pentru tine. Mie îmi place de nu mai pot. E și proaspăt, și decadent, și spectaculos. Și se face cu ochii închiși sau cu foarte multă răbdare, doar să alegi pe ce cale o iei.
Față de rețeta clasică - inventată prin anii 70 în Marea Britanie, mă și mir că nu conține ceva gelatină - eu am îmbunătățit crusta cu unt caramelizat. Se potrivește de minune cu banana și cu restul ingredientelor.
Note din testare:
poți face dulce de leche (dulceață de lapte) de la zero sau poți folosi unul cumpărat. Ai mai jos instrucțiuni pentru ambele rute.
biscuiți poți să folosești de care vrei, inclusiv fără gluten, dar cei digestivi au acel crunch pe care nu îl înlocuiește nimic.
dacă vrei ceva și mai proaspăt, poți înlocui bananele cu mango bine copt, tăiat cuburi, sau cu ananas. Rămâi într-o zonă exotică și ai alt profil de gust.
mai poți adăuga, într-o versiune doar pentru adulți, rom. Fie tragi puțin bananele la tigaie cu 50ml de rom, fie îl adaugi la frișcă.