Bună! Bine ai venit la ediția aceasta din Note de laborator! Acesta este un supliment săptămânal al newsletterului Meal planning de care te poți ține, care vine în inbox în fiecare vineri la ora 10 cu: meniu, rețete, listă de cumpărături și buget, ca să nu-ți mai bați capul cu întrebarea ‘ce mâncăm azi?‘. Dacă ai ajuns aici fără să fii abonat, tot ce trebuie să faci e să-ți lași mailul la butonul de mai jos și îl vei primi. Iar dacă alegi să devii abonat cu plată (5EUR/lună sau 50EUR/an), poți vedea și acest extra-email de marți cu o rețetă senzațională, cu toate notele mele de testare și fotografii din proces. Plus că vei avea acces la toată arhiva, de la începuturi, și la alt conținut numai pentru abonați.
Am început începutul anului stând mult pe Pinterest și uitându-mă la fotografii cu mâncare cu multe legume. Apoi am cumpărat și comandat multe legume. Cred că e o reacție la friptura de porc, cârnații, toba și toate lucrurile pe care le-am gătit și mâncat aproape două săptămâni - deși nu pot să zic că am exagerat, nici că nu am mâncat fructe și legume. Dar e ceva cu noul an. Așa că m-am trezit cu toate astea de mai sus (plus altele prin frigider) și destul timp ca să mă gândesc cum să le pun în valoare pe fiecare, fără să am o rețetă în minte decât pentru câteva dintre ele. Dar, de cele mai multe ori (când nu e patiserie), nici nu ai nevoie. Tot ce trebuie să faci e să te gândești la ingrediente ca la bucăți dintr-un puzzle. Iată ce am făcut cu aceste cumpărături: