Bună! Bine ai venit la ediția aceasta din Note de laborator! Acesta este un supliment săptămânal al newsletterului Meal planning de care te poți ține, care vine în inbox în fiecare vineri la ora 10 cu: meniu, rețete, listă de cumpărături și buget, ca să nu-ți mai bați capul cu întrebarea ‘ce mâncăm azi?‘. Dacă ai ajuns aici fără să fii abonat, tot ce trebuie să faci e să-ți lași mailul la butonul de mai jos și îl vei primi. Iar dacă alegi să devii abonat cu plată (5EUR/lună sau 50EUR/an), poți vedea și acest extra-email de marți cu o rețetă senzațională, cu toate notele mele de testare și fotografii din proces. Plus că vei avea acces la toată arhiva, de la începuturi, și la alt conținut numai pentru abonați.
Gazpacho cu pepene
Gazpacho este un preparat spaniol foarte popular vara. Se face din surplusul de legume bine coapte, cu puțin acid, câteva arome și niște pâine veche ca să-i dea consistență. E o supă rece numai bună să salveze ce mai prin frigider sau pe blat. Nu e nimic complicat, și totuși este.
Aceasta e o variantă cu pepene roșu, dar se poate face și fără. Nu vă gândiți că pepenele o face să aibă gust de desert, e mai mult o subnotă care aduce puțină blândețe în contrast cu ceapa roșie și usturoiul. Rolul cel mai important al pepenelui este să aducă lichid - odată pasat, se transformă într-un lichid răcoritor.
Note din testări:
am făcut prostia să pun mai întâi pâinea în blender și din cauza asta a trebuit să pun și puțină apă, să fac legumele să se învârtă. Nu faceți ca mine: puneți mai întâi pepenele și roșiile și apoi restul. Chiar și așa, s-ar putea să fie nevoie să le ajutați cu niște apă rece. Dacă faceți în robot, nu va fi nevoie, acționează altfel.
în funcție de aparatul în care e făcut, va avea grade diferite de finețe - cel mai grosier va fi în robot, cel mai fin într-un blender de mare putere precum Nutribullet. Eu l-am făcut la un blender obișnuit, nu prea puternic.
lista de ingrediente poate fi îmbogățită cu orice vă mai strigă prin frigider: țelină Apio, ridichi, gulii, ardei de orice fel, spanac baby, kale. Culoarea se schimbă în funcție de legumele adăugate.
e important să mai stea la rece câteva ore pentru că se va mai îngroșa (de la pâine) și va semăna mai mult cu o supă cremă și mai puțin cu un fresh de legume.
poți folosi o pâine fără gluten, dacă dorești.
unde se poate greși - cel puțin, unde am greșit eu când am făcut prima dată - este la oțet. Are nevoie de oțet de vin (sau de sherry, dar nu cred că se găsește ușor la noi) și e bine să-l puneți treptat. La această cantitate, 3 linguri e un început bun, dar nu puneți mai mult fără să gustați. Nu vreți să aibă gust de salată de cantină de Litoral '93.