#3.1 Preferatele voastre
Și cod de reducere la Freshful by eMag!
Bună! Bine ai venit la ediția aceasta din Meal planning de care te poți ține! Dacă ai ajuns aici fără să fii abonat, tot ce trebuie să faci e să-ți lași mailul la butonul de mai jos și îl vei primi în inbox în fiecare vineri la ora 10. E gratuit. Dacă alegi să devii abonat cu plată (5EUR/lună sau 50EUR/an), mai primești și marți un mail cu o rețetă senzațională, cu toate notele mele de testare și fotografii din proces. Plus că vei avea acces la toată arhiva, de la începuturi, și la alt conținut numai pentru abonați.
Meniu săptămânal
Facem duminică: tarta cu ce ai, orezul cu lapte
Luni
Gătim seara: vită cu broccoli
Mic dejun: Orez cu lapte + dulceață sau fructe
Prânz: Tartă cu ce ai + salată verde
Cină: Vită cu broccoli
Marți
Gătim seara: paste
Mic dejun: Tartă cu ce ai
Prânz: Vită cu broccoli
Cină: Paste cu măsline verzi și pesmet
Miercuri
Gătim seara: vinete
Mic dejun: Orez cu lapte + dulceață sau fructe
Prânz: Paste cu măsline verzi și pesmet
Cină: Vinete dumnezeiești
Joi
Gătim seara: pui marocan, cușcuș
Mic dejun: Tartă cu ce ai
Prânz: Vinete dumnezeiești
Cină: Pui marocan cu cușcuș
Vineri
Gătim seara: bol cu cușcuș
Mic dejun: Muesli/cereale cu iaurt
Prânz: Pui marocan cu cușcuș
Cină: Bol cu cușcuș
Ce cumpărăm
Cumpărăm/folosim pentru două persoane. Dacă gătești pentru mai mult de 2 persoane, multiplică aceste cantități. Lista e orientativă, poți înlocui ingredientele după gustul tău. Dacă nu găsești ceva și nu știi cu ce să înlocuiești, întreabă pe grup, sigur găsim o soluție. Dacă ai nedumeriri cu privire la vreun ingredient, găsești mai multe detalii în listă. Niciun meniu săptămânal nu iese din zona 250-350 de lei, adică 25-35 lei/persoană/zi. Prețurile pot diferi în funcție de zona în care locuiești și ce access ai la produse proaspete.
Rețete
Legendă:
[V] în dreptul rețetei marchează că poate fi făcută vegan, înlocuind produsele de origine animală cu unele vegetariene/vegane. [4P] înseamnă, orientativ, 4 porții.
⚖️ Lg = lingură (15ml), lgt = linguriță (5ml)
Stock = supă de bază făcută fie din apă fierbinte + legume deshidratate (de la SanoVita, Driedfruits, Solaris și alți producători de produse naturale), fie supă concentrată la borcan de la Zwup/Origini (se găsesc în supermarketurile mari și în cele online), diluată conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Se poate folosi și apă, dar stockul aduce un plus de aromă.
Parmezan = orice brânză maturată: grana padano, cheddar, cașcaval, ce-ți place și se poate rade.
Uleiul, sarea și piperul sunt arareori trecute în lista de ingrediente, dar cel mai probabil o să ai nevoie de ele.
Orice punem la cuptor, punem DUPĂ ce cuptorul a atins temperatura indicată, nu înainte.
Vită cu broccoli [V][20 minute][PLITĂ] [4P]
500g pulpă de mânzat
2-3Lg amidon
ulei de susan
4 căței de usturoi tocați mărunt
2cm ghimbir tocat mărunt
125ml sos de soia
125ml apă
3 linguri zahăr brun (poți pune mai mult dacă vrei)
600g broccoli, proaspăt sau congelat (doar floretele)
3 cepe verzi tăiate rondele
semințe de susan
fulgi de chili
Într-un bol, amestecă pulpa de mânzat, tăiată fâșii subțiri, cu amidonul de porumb.
Într-o tigaie medie, pune 1 lingură de ulei de floarea soarelui și 1 lingură de ulei de susan, cățeii de usturoi și ghimbirul și ține pe foc cam 1 minut, până începe să miroasă usturoiul. Adaugă sosul de soia, apa, zahărul brun și amestecă până s-a dizolvat zahărul. Dă în clocot și lasă să fiarbă 2-3 minute, apoi redu focul și fierbe 5 minute, ca să scadă și să se îngroașe.
În timp ce fierbe, încinge o tigaie cu 2 linguri de ulei de floarea soarelui și 1 lingură de ulei de susan și călește bucățile de vită, pe foc mare, cam 5-7 minute. Adaugă broccoli și toarnă ușor și sosul - o să facă bule, că tigaia e fierbinte. Amestecă să ajungă sosul pe toată carnea și broccoliul și mai ține pe foc mare 3-5 minute, până când broccoliul e fraged.
Ia de pe foc și adaugă 3 cepe verzi tăiate rondele. Amestecă. Opțional, poți pune și fulgi de ardei iute și semințe de susan. Poză și rețetă adaptată de aici.
Paste cu măsline verzi și pesmet [V] [PLITĂ] [35 minute] [4P]
1Lg unt
100g pesmet mare (panko)
coaja rasă de la 1 lămâie
500g paste lungi
4 linguri de ulei de măsline + 2 linguri de unt
3 căței de usturoi mărunțiți
fulgi de ardei iute
1 cană de măsline verzi, fără sâmburi și tocate mare
2-3 linguri de parmezan ras
zeama de la 1/2 de lămâie
1 legătură de pătrunjel, tocat
1 mână de busuioc, tocat
Mai întâi fă pesmetul. Încinge într-o tigaie 1 lingură de unt și adaugă pesmetul. Călește doar 1 minut, până începe să prindă culoare, apoi ia de pe foc. Adaugă coaja rasă de lămâie, sare și piper și pune deoparte.
Pune la fiert o oală mare cu apă sărată (1 lingură de sare la 3L) și adaugă pastele când începe să fiarbă. Între timp, în tigaia în care ai făcut pesmetul, încinge 4 linguri de ulei de măsline și 2 linguri de unt. Adaugă cățeii de usturoi mărunțiți și niște fulgi de ardei iute. După un minut, pune măslinele. Mai călește 2-3 minute cu grijă să nu se ardă usturoiul. Pune deoparte.
Când pastele sunt aproape gata, scoate 1 cană de apă din oală, apoi scurge-le. Pune pastele în tigaie peste măsline și pune iar pe foc. Adaugă treptat, amestecând mereu, câte 2-3 linguri de apă și 1 lingură de parmezan ras, până când în jurul pastelor se formează un sos care le acoperă pe toate. Nu pune prea multă apă deodată, nu vrei să băltească în sos. Când are consistența dorită (vezi și în poză), ia de pe foc și amestecă cu zeama de lămâie, jumătate din pesmet, o mână de frunze de pătrunjel și una de frunze busuioc, sare și piper. Când mănânci, adaugă încă o lingură de pesmet deasupra.
Se încălzesc foarte bine a doua zi. Poză și rețetă de aici.
Vinete dumnezeiești [V] [25 minute] [PLITĂ] [4P]
Această rețetă este creată de Ottolenghi, dar făcută celebră la noi de Răzvan Exarhu, care i-a zis ca în titlu. În cuvintele lui:
"Se încălzeşte cuptorul la 200C. Vinetele ar trebui să fie lunguiețe, nu din cele de salată, bombate. Se taie în două, pe lungime, păstrând pentru fiecare un pic de codiță. Se aşază într-o tavă, pe hârtie de copt. Se crestează pulpa cu vârful cuțitului la o adâncime de doi cm. Nu trebuie să meargă mai adânc de mijlocul feliei. Se presară cu sare şi piper şi se ung cu o pensulă cu un ulei bun de măsline sau cu unt topit, până când nu îl mai absorb cu atâta nesaț. Asta nu înseamnă că trebuie să le îmbibăm in grăsime. Trebuie să comunici cu ele despre asta. Estimez o linguriță maximum, pentru fiecare bucată. Durează 40-45 de minute să arate aşa.
Între timp, faceți un sos din iaurt grecesc, puțin usturoi (adică, sub un kilogram, pe scala mioritică), mentă uscată, sare, piper, suc de lămâie şi puțin ulei cât de cât extravirgin. Omogenizați bine mizeria asta răcoritoare şi acrişoară şi o lăsați să steie la rece. Preferabil ar fi să fie făcut înainte cu câteva ore. Pentru că se poate mânca în neştire, îl vom numi Sosul Neştire.
Vinetele trebuie să îşi revină un pic, după ce s-au gratinat, că nici lor nu le-a fost uşor. Eventual, le lăsați la degresat pe hârtie absorbantă.
Puteți să le înfulecați călduțe sau să le târâți în vizuină şi să le atacați a doua zi.
Modul de servire e, însă, foarte complicat şi cere multă atenție.
Se aşază vinetele pe farfurie, se azvârle Sosul (în) Neştire peste ele, se presară cu frunze proaspete de mentă, cimbru proaspăt sau cimbrișor, adică cel movuliu, mentolat. Și boabe de rodie, dacă e. Rodia e mai degrabă fudulie, mi-a plăcut la Ottolenghi și dă bine la poză. Se poate înlocui neaoș cu orice fruct dulce acrișor, de la agrișe sau afine, la zmeură. Încercați și așa și o să mă pomeniți. Se mănâncă şi coaja, prințeselor!
Eu pun și beurre noisette, aka unt ars, peste iaurt. Dar așa sunt vremurile.”
Poză și rețetă de aici.
Pui marocan [10 minute + 50 așteptare] [PLITĂ] [4P]
4 pulpe superioare și 4 pulpe inferioare de pui
2 cepe galbene
3 căței de usturoi
2 Lg ghimbir proaspăt ras
1 lgț chimion măcinat
1 lgț coriandru măcinat
1 lgț boia dulce afumată
1 lgț turmeric
2 lgț zahăr
1/2 lgț scorțișoară
2 frunze de dafin
3 cartofi dulci, cuburi
1 conservă de roșii de 400g
500ml stock de legume
50g caise uscate, cubulețe
1/2 lămâie tăiată felii subțiri
o mână fulgi de migdale
1 legătură de pătrunjel sau mentă, tocat mărunt
Asezonează cu sare și piper puiul. Într-o cratiță cu fund gros, încinge 2 linguri de ulei și rumenește bucățile de pui, câteva minute pe fiecare parte - nu le gătești complet, doar le dai culoare. Scoate-le pe o farfurie și pune în cratiță ceapa, usturoiul și ghimbirul. Călește până s-a înmuiat ceapa, amestecând din când în când. Adaugă toate condimentele. Amestecă un minut până s-au încins. Pune cartofii dulci, conserva de roșii, stockul, caisele și lămâia. Amestecă bine, adaugă înapoi bucățile de pui și acoperă cu un capac. Lasă să fiarbă la foc mic 20 de minute. Ia capacul și mai lasă să fiarbă 10 minute, ca să scadă sosul. Oprește focul și decorează cu migdale și verdeață.
Foto și rețetă adaptată de aici.
Cușcuș [V] [PLITĂ] [5 minute]
Gătește 2 căni de cușcuș conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Când s-a umflat și e încă fierbinte, pune 2 linguri de unt la temperatura camerei și o jumătate de linguriță de sare și amestecă până s-a omogenizat.
Tartă cu ce ai [V] [60 minute][4P]
Cuptorul la 180C. Pregătește o tavă de tartă. Amestecă 150g de făină cu 5g de praf de copt (jumătate de plic) și 1/2 linguriță de sare și apoi adaugă peste ele un ou bătut, 50g de unt topit și 2 linguri de lapte; amestecă bine cu un tel sau o lingură până obții un aluat omogen, grăsuț și puțin elastic; întinde-l cu degetele în tavă, până la marginea de sus și dă-l la rece până pregătești umplutura.
Template-ul de umplutură e așa: călește în 2 linguri de unt/ulei de măsline 1 șalotă/ceapă galbenă tocată mărunt, apoi pune peste ea 300g de legume (ciuperci tăiate felii, spanac, mazăre, kale, roșii cherry, orice ai) și călește până s-s-a înmuiat. Ia de pe plită, adaugă 1 linguriță de cimbru uscat, 200g de smântână fermentată, o lingură de muștar și un ou, asezonează cu sare și piper și pune umplutura peste aluat; dă la cuptor 40-45 de minute, până s-a închegat umplutura.
Bol cu cușcuș [V] [5 minute]
Amestecă cușcușul rămas cu: 250g roșii cherry tăiate în 2, 1 piersică tăiată felii, 100g afine, 100g spanac baby sau altă salată, 100g telemea fărâmițată. Fă un sos din: 3 linguri ulei de măsline, 1 lingură zeamă de lămâie, 1 linguriță miere, sare, piper. Amestecă.
Mic-dejun
Orez cu lapte [30 minute] [PLITĂ] [4P]
Spală 100g de orez cu bob rotund - Arborio sau Carnaroli - în câteva ape și pune-l la fiert cu 125ml de apă și un praf de sare. Când orezul a absorbit toată apa, adaugă 375ml de lapte/lapte vegetal, acoperă-l și lasă-l să fiarbă la foc mic 20 de minute. Spre final adaugă 1 linguriță de esență de vanilie și o lingură de zahăr brun. Testează să fie bobul bine făcut și cremos și mai adaugă lapte dacă e necesar - rețetă adaptată de aici. Dacă ai multicooker sau pressure cooker, folosește rețeta din manual, tot acolo ajungi, dar probabil mai repede.
Muesli/cereale cu iaurt [10 minute] [PLITĂ] [2P]
Pentru fiecare porție, pune 200gr de iaurt gras, câți fulgi de porumb neîndulciți sau muesli dorești, o mână de fructe de pădure și puțină miere sau sirop de arțar.
BONUS: Reducere 10% la Freshful by eMag!
În parteneriat cu Freshful by eMag
Zilele acestea sunt la casa de la țară, un loc aflat la 30km de cel mai aproape supermarket - care nici măcar nu e unul mare. De livrare nici nu poate fi vorba - dacă nu iei în considerare dubița care trece încet-încet la fiecare două zile și anunță prin boxă că are pepeni, ardei kapia, vineteeeee. Așa că a trebuit să-mi planific bine mesele și cumpărăturile, ca să vin cu tot ce am nevoie. Dar tot am uitat ceva: făină. Și mi-am dat seama când planificam o prăjitură cu struguri pentru Notele de laborator de marți - într-un final, am creat ceva complet diferit, din ce aveam.
În momente ca astea apreciez mai mult facilitățile marilor aglomerări urbane, cu serviciile de delivery și varietatea de magazine. Cum e Freshful by eMag, primul hipermarket 100% online din România, care livrează în toată zona metropolitană București/Ilfov/Ploiești. Una e să dai o comandă și să-ți vezi de treabă/grădinărit/uitat la M.A.S.H. cât e ea adunată și adusă, alta e să te duci tu, fie că e în cartier, fie că e la Hârșova, și să pierzi două ore printre rafturi. Plus, poți face lista de cumpărături din timp, pe măsură ce se concretizează meniul săptămânii, și doar apeși pe butonul Finalizează comandă.
Pentru mine, Freshful e locul de unde cumpăr delicatese. Mi se pare că are cea mai variată ofertă la produse speciale, în sensul cel mai bun al cuvântului. Am deschis istoricul de comenzi și am pescuit de acolo lucrurile aparte pe care le-am luat de la ei recent: litchi - când sunt în sezon, Csiki Csipsz - chipsuri din Secuime cu arome stranii, fasole mung, pastă rose harissa, pastă tikka masala, liquid smoke - un sos care dă aromă de fum fripturii, miso - care merge de minune cu vinete. Dar, desigur, am luat și o mulțime de lucruri obișnuite, de la praz și salată la conserve de roșii, lactate și cafea. Și multe plicuri cu semințe de plante și flori.
Dacă sunteți în aria lor de livrare (puteți verifica aici), Freshful by eMag vă oferă un cod de reducere de 10% - GEO10 - la fiecare comandă de cel puțin 250 lei. Îl puteți folosi de câte ori doriți până la finalul campaniei, pe 1 noiembrie. Să împărtășiți pe grup ce ați descoperit în rafturile Freshful!
UTILITARE
Pe Instagram mai postez rețete pe care le testez înainte să le pun în newsletter, mă poți urmări aici. Te așteptăm și pe grupul de Facebook, unde vorbim despre tot felul de lucruri geeky.
Frumoasele ilustrații din header sunt făcute de Ana Letzner, căreia îi mulțumesc.







