#5.23 De asta nu câștig la loto
Și un meniu de 25 lei/zi/persoană.
În ediția trecută mi-am dorit primăvară și am primit 50cm de zăpadă. :))) Acum nu mai exprim nicio dorință, să vedem ce iese.
Săptămâna asta mergem mult pe chestii făcute la cuptor, plus o supă de pește. N-am mai făcut niciodată supă de pește. Nu-mi pare rău că asta a fost prima.
Nu uitați că am făcut două colecții de rețete pentru airfryer și oală cu presiune. Vor urma și altele, pentru slow cooker și aparatul de gătit la abur, dar încă testez. Și probabil încă una pentru airfryer. Mă găsiți și pe Instagram unde postez ce mai testez.
Meniul de săptămâna asta costă 254 lei (+ 40 lei desertul) pentru 2 persoane,
adică 25,4 lei / zi / persoană.
Dați sfară-n țară la prieteni că newsletterul e gratuit din nou:
Dacă aveți resurse, puteți în continuare să susțineți newsletterul, fie cu o plată lunară, fie cu una anuală.
Meniu săptămânal
Ce cumpărăm
Găsești pe aplicația-companion (iOS | Android) lista de ingrediente. Meniul e făcut pentru 2 persoane, dar în aplicație poți mări sau scădea numărul de oameni pentru care gătești și poți alege să faci doar unele feluri de mâncare. Lista de ingrediente e orientativă, le poți înlocui după gustul tău. Dacă nu găsești ceva și nu știi cu ce să înlocuiești, întreabă pe grupul de Facebook, sigur găsim o soluție.
Rețete
Legendă:
[4P] 4 porții.
⚖️ Lg = lingură (15ml), lgț = linguriță (5ml)
Stock = supă de bază făcută fie din apă fierbinte + legume deshidratate (de la SanoVita, Driedfruits, Solaris și alți producători de produse naturale), fie supă concentrată la borcan de la Zwup/Origini (se găsesc în supermarketurile mari și în cele online), diluată conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Se poate folosi și apă, dar stockul aduce un plus de aromă.
Dacă vreți să-ți faci singur/ă stock, ai aici instrucțiuni.
Parmezan = orice brânză maturată: grana padano, cheddar, cașcaval, ce-ți place și se poate rade.
Oțet = uneori e specificat un anume oțet (de vin roșu, de cidru, etc) dar nu vă panicați dacă nu aveți, se pot înlocui unele cu altele fără mari modificări de gust.
Uleiul, sarea și piperul sunt arareori trecute în lista de ingrediente, dar cel mai probabil o să aveți nevoie de ele.
Orice punem la cuptor, punem DUPĂ ce cuptorul a atins temperatura indicată, nu înainte.
Duminică
Bullinada, supă catalană de pește [6P]
9,5 lei/porție
1 ceapă galbenă mare, tocată mărunt
8 căței de usturoi, 6 felii și 2 tocați mărunt
1 lgț semințe de fenicul
1/4 lgț șofran sau turmeric
2L stock de pește SAU de legume + 3Lg sos de pește
120ml vin alb sec
800g cartofi de supă, curățați și tăiați felii groase
coaja de la 1 portocală (curățată subțire cu peelerul, doar partea colorată)
600g file de pește fără piele și oase
100g maioneză sau 200g smântână de gătit
1 lămâie
fulgi de chili, opțional
1 legătură de pătrunjel
Încinge 2 linguri de ulei într-o cratiță mai mare și călește ceapa până s-a înmuiat. Adaugă usturoiul felii și semințele de fenicul. După 1 minut, pune șofranul, stockul, vinul, cartofii, coaja de portocală, sare și piper. Lasă să fiarbă la foc mic până s-au pătruns cartofii, cam 18-20 de minute. Pune peștele și mai fierbe 5 minute sau până când peștele e făcut.
Între timp, amestecă maioneza cu ceilalți 2 căței de usturoi și zeama de lămâie. Eu am preferat să pun smântână de gătit 15%, că nu voiam ceva atât de greu. Oricum ar fi, după ce peștele e gata, oprește focul și lasă să se răcorească puțin, apoi pune mixul de maioneză/smântână și amestecă. Nu îl pune când e clocotită supa, că se va separa și nu va arăta prea frumos.
Când mănânci, pune deasupra pătrunjel și fulgi de chili și, dacă dorești, mai multă zeamă de lămâie.
Frigănele cu măr la cuptor [6P]
3,5 lei/porție
50g unt, împărțit în două
500ml lapte
1 ou
1 lgț esență de vanilie
50g zahăr
6 felii groase de pâine
3 mere, tăiate cuburi și curățate de semințe
miere/sirop de arțar
Încinge cuptorul la 180C. Unge o tavă în care încap cele 6 felii de pâine cu jumătate din unt. Într-un bol, amestecă laptele, oul, esența de vanilie și zahărul. Înmoaie feliile de pâine și îmbibă-le bine cu amestecul de lapte, apoi pune-le în tavă. Toarnă și restul de lichid în jurul lor, dacă ți-a rămas. Dă la cuptor până când feliile de pâine sunt rumenite bine.
Între timp, topește restul de unt într-o crăticioară și călește merele până s-au înmuiat. Când frigănelele sunt gata, împarte merele pe cele 6 felii și mai dă la cuptor 10 minute.
Când s-a răcit, depozitează în recipient etanș în cuptor. Când mănânci, pune deasupra miere sau sirop de arțar.
Luni
Pui cu orez fără efort [4P]
16 lei/porție
2 piepturi de pui fără os
220g orez basmati
3–4 buchețele de broccoli congelat (tăiate mărunt, cu puțină tulpină)
200ml smântână pentru gătit
400ml stock de pui
4–5 roșii uscate la soare, tocate
1 Lg pastă de tomate
3 căței de usturoi, zdrobiți
1 lgț oregano
30g parmezan ras
100g mozzarella sau cheddar, de pus deasupra
Cuptorul la 180C. Amestecă toate ingredientele într-un vas termorezistent, plus sare și piper, pune mozzarella și acoperă cu folie metalică. Dă la cuptor 45 de minute. Ia folia și mai lasă la cuptor încă 5–10 minute, până când se rumenește frumos deasupra.
Ovăz peste noapte [4P]
5,5 lei/porție
100g dulceață sau miere
200g ovăz fin
800g iaurt sau lapte
100g mix de nuci
Pune în 4 borcane, pe fund, câte o lingură de dulceață/miere. Toarnă iaurtul (200g) și ovăzul (50g) și așază deasupra mixul de nuci. Dă la rece până mănânci.
Marți
Tortellini cu sos și legume la cuptor [4P]
11 lei/porție
500g ciuperci, tăiate mare
1 pungă de mix de legume congelate (orice dorești)
1 pungă de tortellini proaspeți (de la refrigerate), cu ce umplutură dorești
1 conservă de 400g de roșii tocate
2 Lg pastă de tomate
200ml apă
1 Lg mix de condimente italiene (sau doar oregano)
100g mozzarella rasă
Cuptorul la 200C. Într-o tavă, pune ciupercile și legumele congelate, sare și piper și 1 Lg de ulei de măsline și dă la cuptor cam 20 de minute, până au început să se rumenească. Pune tortellini, roșiile, pasta de tomate, apa și condimentele și amestecă bine. Așază deasupra mozzarella. Dă la cuptor încă 20 de minute sau până când tortellini sunt pătrunși și mozzarella e topită.
Miercuri
Salată de cartofi dulci [4P]
9 lei/porție
4 cartofi dulci, tăiați cuburi
1 ceapă roșie, tăiată felii groase
1 lgț oregano
1 conservă de 400g de linte
100g spanac baby
1 lămâie
miere
1/2 lgț scorțișoară
100g telemea sau feta
Cuptorul la 220C. Pune cartofii, ceapa și oregano pe o tavă. Adaugă 2 Lg de ulei, sare și piper, amestecă și întinde-le într-un singur strat. Dă la cuptor cam 20 de minute sau până când cartofii sunt copți și ceapa începe să se caramelizeze. Răstoarnă-le într-un bol și adaugă lintea și spanacul. Fă un sos din zeama de la lămâie, ulei de măsline, miere și scorțișoară, sare și piper și toarnă-l peste salată. Amestecă. Presară deasupra feta.
Vineri
Spaghetti AOP [2P]
5 lei/porție
200g spaghetti
4 căței de usturoi
2-3 ardei iuți roșii
1 legătură de pătrunjel
Fierbe 200g de spaghete, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, în apă multă și foarte sărată până sunt al dente. Într-o tigaie largă, încălzește 2 linguri de ulei de măsline și călește 4 căței de usturoi feliați subțire cu 2-3 ardei iuți roșii - peperoncini - curățați de semințe și tăiați rondele, până când usturoiul e translucid. Adaugă o legătură de pătrunjel tocat și oprește focul. Când pastele sunt gata, oprește 1 cană din apa în care au fiert și apoi scurge-le. Pune pastele în tigaie, aprinde iar plita, adaugă apa oprită câte puțin și amestecă constant pentru a găti uniform pastele și pentru ca sosul să ajungă pe toate.
Desertul săptămânii
Cookie dough [16P]
Dacă ai mâncat pe furiș aluat crud în copilărie, o să-ți placă rețeta asta. Mai ales că e făcută în așa fel încât să fie sigură pentru consum și să nu te doară burta de la făina negătită. :)
2,5 lei/porție
180g făină
150g unt moale
130g zahăr brun
1 lgț esență de vanilie
100g picături de ciocolată
1 Lg lapte
100g ciocolată neagră
Cuptorul la 180°C.
Pune făina pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Întinde-o într-un strat uniform, apoi dă-o la cuptor 10 minute. La jumătatea timpului amestecă, să se coacă uniform. Scoate și lasă făina să se răcească complet.
Amestecă untul cu zahărul brun și vanilia (la mixer sau manual). Nu trebuie să se dizolve zahărul, dar să fie bine încorporat. Adaugă laptele, făina răcită și picăturile de ciocolată. Omogenizează și pune compoziția într-o tavă mică (20x20 sau mai mică), nivelând bine suprafața.
Topește 100 g de ciocolată neagră, adaugă o lingură de ulei de floarea soarelui și amestecă bine. Pune ciocolata peste compoziție și dă la frigider până se întărește.
Frumoasele ilustrații din header sunt făcute de Ana Letzner.





Nu știu dacă mai e altcineva în poziția mea dar mi-e dor de când lista de cumpărături era și ca PDF. Alternativ, ar fi ajutat un buton de "copiază toată lista" în aplicație 🥲
Eu obișnuiesc să iau textul și să îl pun într-o altă aplicație (ex Apple Notes) și să împart cu altcineva lista ca să fim 2 persoane care trecem prin cumpărături. Momentan procesul e relativ manual sau îl "automatizez" cu chat gpt ca să scot lista de cumpărături din aplicație cu screenshot-uri 😅