Bună! Bine ai venit la ediția aceasta din Note de laborator! Acesta este un supliment săptămânal al newsletterului Meal planning de care te poți ține, care vine în inbox în fiecare vineri la ora 10 cu: meniu, rețete, listă de cumpărături și buget, ca să nu-ți mai bați capul cu întrebarea ‘ce mâncăm azi?‘. Dacă ai ajuns aici fără să fii abonat, tot ce trebuie să faci e să-ți lași mailul la butonul de mai jos și îl vei primi. Iar dacă alegi să devii abonat cu plată (5EUR/lună sau 50EUR/an), poți vedea și acest extra-email de marți cu o rețetă senzațională, cu toate notele mele de testare și fotografii din proces. Plus că vei avea acces la toată arhiva, de la începuturi, și la alt conținut numai pentru abonați.
Panettone & Lussekatter
Am zis că fac lussekatter, apoi am zis că fac panettone, până la urmă pun ambele rețete pentru că le ador și le fac de mult timp și cred că pot fi un atu în portofoliul oricărui brutar de apartament. Niciuna nu e nici pe departe atât de grea pe cât sună.
Pe scurt:
Panettone este un cozonac italian, nu cred că e cineva care nu știe cum arată; are tot felul de versiuni, e ne/umplut, e cu/fără nuci/fructe uscate. Crește ca un nebun și se desface în fâșii superbe când îl rupi.
Lussekatter (lussekatt la singular) este o chiflă suedeză cu șofran care mie mi se pare un cinstit mucenic, doar că nu însiropat. Se face și se mănâncă de Santa Lucia, pe 13 decembrie. Dacă ați văzut Home for Christmas pe Netflix, e o scenă întreagă într-un episod despre tradițiile și colindele de Santa Lucia în spațiul scandinav. Mie îmi place cât de festive sunt - și nu le fac decât în decembrie tocmai de asta, tot așa cum nu fac mucenici decât de 9 martie.
Note din testări care se potrivesc ambelor rețete:
e important să respecți cantitățile, ordinea de adăugare a ingredientelor și temperatura lor, dar și să te adaptezi la timpii etapelor. Timpul necesar frământării depinde de procentul de proteine din făină. Cel pentru dospire - de temperatura din casă. Cu cât e mai cald, cu atât dospește mai repede.
un mixer planetar e de mare ajutor, dar se pot face și de mână.
cântarul e sfânt!
puteți obține variante decente și făcând fără frământare: amestecați toate ingredientele până obțineți un aluat omogen și dați la frigider 24 de ore, în bol acoperit etanș. Va ieși un aluat mai lipicios, dar scăpați de partea cu frământatul, dacă vă e greu - nu toată lumea are aceleași abilități fizice și asta nu trebuie să stea în calea unui panettone.
Alte rețete bune de sărbători:
Rulouri cu susan negru și zmeură
Săptămâna viitoare: vacanță, până pe 5 ianuarie (newsletterul de meal planning) și 9 ianuarie (rețeta de marți).